Societate & Cultură

Sindicatele proguvernamentale au cedat în fața Guvernului Leancă

20 mai 2014 15:13
Vizualizări: 611
0

Guvernul anunță că va majora, din 1 septembrie curent, doar cu 20 la sută salariile pedagogilor și nu cu 50% așa cum au cerut și au insistat anterior sindicatele din învățământ și știință.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului,  decizia a fost propusă marți, 20 mai, de Guvern, în cadrul unei runde de negocieri cu Sindicatele din domeniul educațional, la care au participat Prim-ministrul Iurie Leancă și mai mulți factori de decizie guvernamentali.

„Majorarea salariilor cu 20 la sută, pe care o propune Cabinetul de miniștri, ia în calcul realitățile economice. Avem nevoie de o economie sustenabilă pentru anul care vine”, a declarat Premierul.

Anterior, președintele Sindictului în învățământ și știință, Dumitru Ivanov a declarat pentru agenția OMEGA că sindicatele nu vor ceda categoric și vor insista pe majorarea cu 50% a salariilor pedagogilor, în caz contrar vor anunța grevă generală în sistemul învățământului. Proteste ale cadrelor didactice au fost organizate pe 8-11 aprilie curent, iar în ultima zi acțiunea a avut loc în prezența Premierului Iurie Leancă, care a promis pedagogilor că le va satisface revendicările.

Votaţi articolul
Vă invităm să apreciaţi acest articol. Votând, Dvs stabiliţi rating-ul articolului:
Actualitate
(0,00)
Factologie
(0,00)
Surse
(0,00)
Rating
(0,00)
Rating-ul este media tuturor aprecierilor
Delicious Digg reddit Facebook StumbleUpon Google Yahoo Twitter Netvibes LinkedIn Live Journal Scoop Sphinn Furl Technocrati Live FrigG
 
Загрузка...
Загрузка...
Ştiri / Arhivă
<septembrie 2018>
LMaMiJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
Яндекс цитирования Rambler's Top100